AJOFM Gorj a comunicat că a demarat înregistrarea persoanelor din grupul țintă pentru un proiect destinat creșterii ocupării forței de muncă.Acesta oferă un pachet integrat de măsuri, adaptate la provocările tranziției către o economie ecologică.
Proiectul SMIS 359406, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul pentru o Tranziție Justă, se va desfășura în perioada iunie 2026 – decembrie 2029, având o durată de 43 de luni.
Citește și: Startex Industry echipează complet magazinele noi, de la casa de marcat la rafturile finale
Beneficiarii proiectului
Programul este destinat în mod special persoanelor afectate de schimbările economice, incluzând lucrătorii din sectoarele în reorganizare, persoanele concediate sau în șomaj tehnic.De asemenea, beneficiază femeile, tinerii NEETs, tinerii cu vârste de până la 29 de ani, cei cu vârsta de peste 55 de ani, membrii familiilor monoparentale, persoanele din minorități etnice, lucrătorii vulnerabili și persoanele cu handicap.
Beneficiarii vor beneficia de un sprijin diversificat, incluzând consultanță și asistență în demararea unei activități autonome sau a unei afaceri.Scopul principal este îmbunătățirea șanselor de angajare și dezvoltarea abilităților profesionale pentru 3.350 de participanți.
Persoanele interesate sunt invitate să se prezinte la sediul AJOFM Gorj, situat în Târgu Jiu, pe strada Lt.Col.D.Petrescu, nr.1, pentru detalii și înscriere.În plus, pot contacta instituția la numărul de telefon 0353 417304 sau prin e-mail la [email protected].
Proiectul are o valoare totală eligibilă de 123.713.879,18 lei, dintre care suma nerambursabilă se ridică la 107.033.751,93 lei, iar contribuția Uniunii Europene prin intermediul Fondului pentru o Tranziție Justă este de 104.979.834,51 lei.

