PNL depune miercuri în Parlament proiectul legii salarizării și solicită sesiune extraordinară

Adrian Popa · Gorj Expres

ro PNL anunță, luni, că proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament, urmând să fie organizată o sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru adoptarea celor șase legi din PNRR.

Biroul Politic Național al PNL a analizat, luni, stadiul proiectelor de lege necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, conform unui comunicat oficial.

În cadrul ședinței, președintele PNL, Ilie Bolojan, a prezentat situația celor șase proiecte: patru sunt deja depuse la Parlament, iar celelalte două se află în etapa finală a consultării publice.

Proiectele de lege ale PNL pentru PNRR În cadrul ședinței, s-a stabilit că: Proiectul privind consolidarea legislației în domeniul integrității urmează să fie depus și înregistrat marți, 21 iulie, la Camera Deputaților, după finalizarea consultării publice.

Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice va fi depus miercuri, 23 iulie, la Senat.

Citește articolul complet pe Gorj Expres

Deschide articolul →