29 de antreprenori din Gorj au participat la o întâlnire de lucru pentru proiecte europene

Mihai Georgescu · Gorj Expres

ro Douăzeci și nouă de antreprenori din Gorj au participat la o întâlnire de lucru organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, după semnarea recentă a contractelor de finanțare pentru proiectele depuse în cadrul programului destinat microîntreprinderilor.

Evenimentul a avut loc la Craiova și a avut ca scop pregătirea beneficiarilor pentru începerea proiectelor și clarificarea principalelor obligații.

Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au discutat cu antreprenorii despre cheltuielile eligibile și rambursarea acestora, achiziții, respectarea termenelor și modul în care trebuie urmărită implementarea proiectelor.

S-au prezentat și exemple din proiecte anterioare, pentru ca beneficiarii să înțeleagă mai bine eventualele probleme și modalitățile de a evita întârzierile.

„Ne-am dorit foarte mult să ne întâlnim cu dumneavoastră pentru că dialogul direct este important mai ales acum, la începutul implementării, când o bună înțelegere a pașilor care urmează poate preveni dificultăți și întârzieri pe parcurs.

Citește articolul complet pe Gorj Expres

Deschide articolul →