Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj a transmis un comunicat de presă în care condamnă practicile de presiuni, intimidări și promisiuni nefondate adresate managerilor unităților de învățământ în contextul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director.
Organizația sindicală susține că, în urma unor sesizări anonime, a fost semnalată o încercare de influențare a rezultatelor procesului de selecție, practică pe care o consideră inacceptabilă și contrară principiilor de corectitudine și transparență.
Citește și: O femeie a fost rănită pe trecerea de pietoni din Târgu Jiu
Angajament pentru transparență și legalitate
USLI Gorj reafirmă că rolul său este de a proteja drepturile membrilor și de a asigura un proces de concurs corect, bazat pe competență și rezultate, nu pe presiuni sau promisiuni.
Organizația își propune să monitorizeze desfășurarea etapelor și să sesizeze orice situație care ar putea afecta corectitudinea procedurii, pledând pentru ocuparea funcțiilor de conducere în învățământ exclusiv în baza meritelor și a unui proces transparent.
