Gorjul beneficiază de o finanțare europeană de peste 36 de milioane de euro pentru dezvoltare, semnată astăzi de ADR Sud-Vest Oltenia. Banii vor fi investiți în modernizarea unităților de învățământ, eficientizarea energetică a clădirilor publice, proiecte turistice și reabilitarea sediului Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Proiectele vor fi implementate în mai multe localități din județ, printre care Târgu Jiu, Baia de Fier, Căpreni, Glogova și Bălănești. O parte importantă a finanțării este destinată municipiului Târgu Jiu, unde aproximativ 18 milioane de euro vor fi alocate pentru reabilitarea ultimelor patru unități de învățământ care nu au fost încă modernizate și care au nevoie de investiții pentru viitor.
Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a transmis că această finanțare vine după ce orașul a atras deja sume importante prin alte proiecte europene. El a precizat că, până acum, Târgu Jiu a beneficiat de aproximativ 300 de milioane de euro din fonduri europene și că noile fonduri vor sprijini reabilitarea unităților de învățământ rămase nereabilitate.
La Baia de Fier, au fost semnate două proiecte majore, unul pentru modernizarea Peșterii Muierilor, cu o valoare de aproximativ 4 milioane de euro, și altul pentru eficientizarea energetică a Școlii Generale nr. 1, în valoare de circa 600.000 de euro. Primarul localității, Dumitru Turbăceanu, a spus că fondurile europene sunt esențiale pentru realizarea acestor investiții, mai ales că bugetul local nu ar fi permis astfel de proiecte.
El a menționat că modernizarea Peșterii Muierilor are ca scop creșterea numărului de turiști și revitalizarea turismului în zonă, în condițiile în care, în prezent, numărul vizitatorilor a scăzut din cauza crizei. La Căpreni, administrația locală beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică a sediului primăriei, continuând astfel seria proiectelor de dezvoltare finanțate din fonduri europene.
Conform Gorjeanul.ro
