ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din GorjGorj Expres — De la Târgu Jiu la MotruCele mai recente știri din GorjGorj Expres — De la Târgu Jiu la Motru
economic

Bucureștiul și Iașiul, singurele orașe românești în topul global Oxford Economics

Georgiana Lazăr

Georgiana Lazăr

⏱ 1 min citire
harta globală cu orașe importante
Sursa foto: obiectivonline.ro

Bucureștiul și Iașiul sunt singurele orașe din România incluse în topul global realizat de Oxford Economics, ocupând pozițiile 214, respectiv 486. Clasamentul analizează 1.000 de localități din întreaga lume, evaluând cinci criterii principale: economia, capitalul uman, calitatea vieții, mediul și guvernanța.

În ceea ce privește performanța, Bucureștiul are cea mai bună poziție la capitolul economie, unde ocupă locul 111. La calitatea vieții, capitalul uman, mediul și guvernanță, orașul se află în poziții mai modeste, între 234 și 419. Iașiul are rezultate mai bune la mediu și guvernanță, fiind plasat pe pozițiile 278 și 346, în timp ce la economie și calitatea vieții se află pe poziții 398, respectiv 472. La capitolul capital uman, orașul din nord-estul țării coboară până pe locul 808.

Citește și: Salariile măturătorilor de stradă în Germania pot ajunge la 40.000 de euro pe an

Diferențe și puncte forte în clasament

Orașele din Statele Unite și Europa domină primele poziții, având rezultate diferite în funcție de domeniu. Orașele americane excelează la economie și capital uman, în timp ce orașele europene se remarcă prin calitatea vieții, protecția mediului și guvernanță. Printre cele mai bine clasate se numără Seattle, San Francisco, Dublin, Boston, San Jose, Tokyo și Zurich.

În Spania, Madrid ocupă locul 30 și este cel mai bine plasat oraș, fiind remarcat pentru economia diversificată și capitalul uman. Barcelona, Valencia și Bilbao se află în top 100, având rezultate bune la calitatea vieții și mediu, însă toate se confruntă cu probleme legate de piața imobiliară, precum creșterea prețurilor și dificultățile de acces la locuințe.

Conform Obiectivonline.ro